Răzvan Stanca, despre relația dificilă avută cu Dan Petrescu. „Am plecat după o neînțelegere cu el!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport LIVE

  • Publicat:
  • Actualizat:

Răzvan Stanca, fostul portar al Stelei, Craiovei și Sportului, a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre relația dificilă pe care a avut-o cu Dan Petrescu.

Răzvan Stanca a fost antrenat de Dan Petrescu la Sportul Studențesc, iar fostul portar susține că a decis să plece de la echipă după o neînțelegere cu actualul antrenor al celor de la CFR Cluj.

Răzvan Stanca a vorbit despre relația dificilă avută cu Dan Petrescu

„Am plecat de la Sportul după o neînțelegere cu Dan Petrescu, dar e trecut. Și atunci era nervos. El trăia meciul și nu îi place să piardă. La Sportul era la începutul carierei, dar este un antrenor foarte bun. Analiza foarte bine meciul, adversarul, știa ce să le transmită jucătorilor. Țin minte un meci cu FC Brașov și ne-a avertizat înainte.

A zis că dacă au nevoie să bată cu 3-0 o să o facă, iar asta s-a întâmplat. Parcă are o gură aurită. Eu am luat decizia să plec de la Sportul, dar a contat și faptul că nu am jucat. Mi-a zis că l-a văzut pe Edi Stăncioiu mai concentrat la antrenamente și aia a fost”, a spus Răzvan Stanca pentru ProSport LIVE.

Dan Petrescu a antrenat-o pe Sportul Studențesc în două rânduri

Dan Petrescu (52 de ani) a antrenat-o pe Sportul Studențesc în perioada  iulie – decembrie 2003 și iunie 2004 – decembrie 2005. „Bursucul” a mai antrenat pe parcursul carierei echipe precum FC Național, Rapid București, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Jiu, JS Suning, Al Nasr, CFR Cluj și GZ Hengfeng.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii Britanii
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
La 39 de ani, fostul atacant al FCSB-ului a făcut anunțul! MM Stoica a reacționat imediat
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Simona Gherghe, adevărul despre plecarea de la cârma emisiunii: „Atât am putut duce”
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Andreea Marin a SLĂBIT enorm! Acum arată la fel ca-n tinerețe, când a fost ofertată să apară în Playboy
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu cifra 11"
Florin Piersic a întrebat-o pe Carmen Harra câți ani va trăi. Ce răspuns i-a dat clarvăzătoarea. "El este codificat cu…
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai fost cuminte anul acesta?
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul şi îl întreabă: - Ai…
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet de cotizare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu…
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem de discretă
Imagini rare cu fiica cea mare a lui Ilie Năstase. Nathalie are 48 de ani şi este o persoană extrem…
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
'Furnicuța' Laura Cosoi, însărcinată pentru a 4-a oară, așa cum nu ați mai văzut-o! Ce a putut să facă
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Decizie pentru cei cu venituri SUB 2.000 DE LEI. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar ASTĂZI, 13 mai
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Ce mesaj a transmis Mihai Leu de pe patul de spital? Campionul, internat de urgenţă la Fundeni
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
Câți bani au românii, în medie, la Pilonul II. Randamentul din cei 16 ani este de 7,8%
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
St. Pauli revine în Bundesliga după 13 ani
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul bolid al manelistului
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină de lux! Cum arată noul…
×